poeme de dragoste pentru iubita mea

miercuri

de la geamul bucătăriei vă urmăresc. tei/schelete ce împânziţi bucureştiul. mi-e frig. ei sunt ca nişte copii ce nu ştiu să se joace.

băusem câteva pahare de whisky şi încă nu mă ameţisem. prietenul meu -john- se combinase cu “profesoara”. s-a dus în dormitor să o fută. în faţa mea, sticla de vin roşu îmi vorbea, pe fundal the doors îşi cântau dansul sălbatic:

cine eşti de mă chinui?

îmi lingi picioarele şi mi le faci să tremure,

pielea nu mi-o mai cunosc

e atât de vânătă

încât devin un buboi.

din gingii sângele vrea să se nască.



chiar dacă tu crezi că dorm în trupul unei femei, nu e adeărat. velevet underground îmi ţinea companie în timp ce tu mă judecai. capul meu a obosit, s-a dus să se culce. braţele mele se confundă cu ultimul bidon de bere iar soarele îşi naşte razele pe panza cerului bombat.

niciodată patul nu mi se păruse mai străin atunci când m-am întins pe el.

eu dormeam de mult, eu mă priveam cum mă chinui şi încerc să rup colile de pe pereţi. eu deveneam transparent. mă priveam cum ma topesc până la os.



joi

tocmai terminasem ultima partidă de sex. era şi timpul, căci ciclul îţi volbura pe partea superioară a vaginului. îmi luasem aparatul de fotografiat SAMSUNG, cu mâna stângă îţi împingeam fesele în lături. pielea ţi se încreţise, arâtai ca un peşte în putrefacţie, câteva clicuri şi sperma mea se năştea o dată cu cliclul, nu mai suporta căldura înnăbuşitoare a peşterii roşiatice. ieşea din tine ca o lava, se prelingea pe coapse şi şolduri. m-ai rugat să te curăţ cu limba, dar mi-a fost frică de o crimă. îmi plăcea să te văd îmbălsămată în propiul sos.

te-ai spălat ca deobicei, neştiind că ce era mai frumos se duce pe conductă. nu ţi-a mai rămas decât pizda amorţită. îţi era lene, prea lene să dormi şi atunci mi-ai zis să te părăsesc. te-am părăsit, nu mă vezi că mă îmbrac?



vineri

te iubeam, te sculptam, te pictam, te sărutam pe cele mai intime încheieturi, pe cea a ochiului, a urechii, a limbii. te priveam cum te hihilzeai în faţa mea zilnic şi te suportam, te priveam cum mâncai din coapsele mele şi înduram, te priveam cum mi-o sugeai şi te toleram.

te-am privit cum ţi-o trăgeai cu altul şi te-am iertat.

oh…a fost uman…a fost artă ca într-un tablou pictat de modigliani



sâmbătă

cele mai grele ore încep sâmbăta. sunt lungi, seci şi pline de spermă. sâmbăta muncesc cel mai mult pentru că tu eşti o curvă în călduri. duminca îţi îngrijeşti vaginul cu cele mai sofisticate balsamuri, pentru că ţi-ai găsit un prost care să ţi le cumpere…o…târfo. nu ştiam că universul tău e o pizdă în care se dă un război şi bombele atomice nu au nici un efect. îmi amintesc de câteva versuri dintr-o melodie româneasca “viaţa e o pizdă care se duce pe pulă”, îmi place viaţa ta … dar m-am săturat că e un wc ecologic în care fiecare îşi lasă mizeriile.

este sâmbăta şi de data asta am chef să dorm. este sâmbata şi vreau să lenevesc cu o carte bună în braţe.

du-te şi cumpără-mi un pachet de dunhill albastru scurt, am nevoie de o ţigară!



dumincă

citesc antologia “generaţia 2000”. de multe ori m-am întrebat de ce mai citesc mizeriile astea, din curiozitate, lene, din ce…? în românia fiecare om este poet şi fiecare poet este cel mai bun. nimănui nu-i pasă că-şi bate joc de poezie, de burghezie, păi bre … sunt poet. pula mea şi cu românia asta.

sunt liniştit şi m-am hotărât să trec la lucruri seriose, mă apuc de borges dar tu de ce pizda mătii îmi pui vaginul pe faţă? te excită curvă bolnavă ce eşti? îţi place să-ţi admir gaura bătătorită. ţi-am zis că duminica să mă laşi în pace şi să-ţi pui bestia în cuşcă. pedepseşte-o şi vino lânga mine căci am nevoie de căldura ta.

era seară şi iaşiul mă chinuia, îmi povestea despre cum e el şi cum ar vrea să ajungă. mi-era milă de el … l-am sărutat pe călcâi şi m-am urcat în primul tren spre bucureşti.



luni

bucureştiul e mizerabil. cobor din tren şi un grup de cerşetori îmi cer viaţa, eu le dau un leu. în metrou acelaşi miros şi aceleaşi persoane decupate dintr-o piesa de becket îmi suflă în ceafă. în staţia brâncoveanu curenţii de aer mă poartă spre o ieşire din iluzia unei vieţi.

îmi întind corpul pe aceleaşi aşternuturi pe care am făcut sex. câteva bucăţi de pezervative se descompun printre ele. moleculele îţi strigă numele, ele se înăbuşă. soarele îşi penetrează razele printre geamurile mizerabile. o bucată de tencuială cade din tavan peste picioarele mele, mă întorc plictisit cu faţa la perete. în ceafă simt o căldură ce mă chinuie, îmi strâng pumnul până când degetele mă dor. într-o fracţiune de secundă sunt în faţa frigiderului şi-l deschid cu brutalitate, nu-mi mai rămase decât o sticlă de votkă. pe masă o ţigară dunhill … îmi satisface ultima pofta. o consum vulgar.

credeam că te-am părăsit, credeam că m-ai părăsit. în spatele cortinei noi ne certam, în culise noi ne înjuram. în faţa cortinei publicul admiră marionetele unei vieţi maltratate de noi. pe scenă stăm goi iar eu îţi ling rănile. publicul ne aclamă … publicul nu ne mai vrea … piesa fusese jucată prost.prost.